Autoritatile din Iowa si-au dat acordul de a permite cautatorilor de fantome sa inspecteze azilul de bolnavi mintali Chatham Oaks, pentru a vedea daca acolo exista spirite, anunta Canadian Press.
Pentru o posibila detectare a activitatii paranormale a spitalului, vechi de 153 de ani, se vor folosi si echipamente de inregistrare vocala.
Azilul suspectat ca ar putea fi bantuit a fost construit in anul 1855 si se intinde pe 65 de hectare, in care sunt incluse si portiunile unde se planteaza legume.
Sursa: ziare.com
28.04.2009
9KB
Sir Isaac Newton nu a fost doar un genial fizician si astronom, ci si un destoinic cercetator al cartilor religioase. Recent, la Biblioteca Nationala din Ierusalim, a fost descoperit un manuscris, considerat de catre grafologi ca fiind scris chiar de mana lui Newton, in care acesta isi exprima temerile fata de venirea „sfarsitului lumii” in anul 2060.
Documentul a fost, se pare, cumparat de un erudit evreu, la o licitatie organizata in 1936, la Casa Sotheby’s din Londra, si dupa moartea colectionarului, familia a donat manuscrisul bibliotecii din Ierusalim. Paginile ingalbenite de vreme releva faptul ca Isaac Newton incerca sa descifreze un presupus cod secret, incifrat in Biblie, care, credea el, continea legile secrete ale lui Dumnezeu pentru Univers.
Savantul englez a prezis ca sfarsitul lumii va avea loc la putina vreme dupa reintoarcerea evreilor in Tara Sfanta – eveniment petrecut deja, dupa cel de-al doilea razboi mondial. In opinia descoperitorului legilor atractiei universale, a doua venire a lui Christos va urma unei perioade de lungi razboaie si molime si va preceda o perioada de o mie de ani de pace, in care sfintii vor domni pe Pamant. Un eveniment la care Newton face referire precisa este intemeierea Sfantului Imperiu Roman, de catre Charlemagne, pe la 800. Studiind Cartea profetului Daniel precum si versete din Noul Testament, Newton trage concluzia ca lumea se va sfarsi la exact 1260 de ani de la acest eveniment.
Codul secret al Bibliei
Controversatul manuscris, in care Newton si-a incercat talentul de caligraf asternand pe hartie cateva fraze intr-o ebraica foarte ingrijita, va face obiectul unei emisiuni pe postul BBC2, emisiune intitulata „Ereticul ascuns” si in care academicianul canadian Stephen Snobelen – „redescoperitorul” ineditului document – va prezenta o descriere „surprinzatoare” a marelui fizician. „Opiniile sale despre Apocalipsa nu difera prea mult de cele ale oamenilor din epoca in care Newton a trait. Dar faptul ca a dat, pentru sfarsitul lumii, o data certa – anul 2060 – ne face sa credem ca el s-a bazat pe informatii concrete, vizavi de aceasta data. Desi savantul nu da detalii, in manuscrisul gasit la Ierusalim, despre cauza Apocalipsei, astronomii care au analizat manuscrisul sunt de parere ca Newton s-a referit, probabil, la impactul Terrei cu un asteroid.
Surse contemporane, apropiate lui Newton, spun ca acesta studiase cu pasiune, timp de aproape jumatate de veac, subiectul Apocalipsei, dar era reticent in a vorbi public despre el. Totusi, se stia inca de pe atunci interesul manifestat de Newton fata de lucrarea Clavis Apocalyptica (Cheia Apocalipsei) a lui Joseph Mede”, afirma Snobelen. Alaturi de consideratiile privind sfarsitul lumii, savantul englez incearca o discutie matematica asupra proportiilor templului din Ierusalim, fiind de parere ca planurile acestuia corespundeau cu dispunerea anumitor stele.
„Este clar ca Newton credea ca in Biblie exista o intelepciune al carei sens contemporanii sai il pierdusera. El credea ca Biblia fusese codata si prin studiul profetiilor si al versetelor legate de cifre si date, el ar fi putut-o decoda. Acest document ne infatiseaza un savant ghidat de fervoare religioasa, de dorinta de a vedea faptele divinitatii in lumea reala”, afirma curatorul bibliotecii din Ierusalim, Yemima Ben-Menahem
28.04.2009
11.6KB
Soarele este conectat de Terra
In acest moment exista deja un portal magnetic care leaga planeta noastra de Soare in ciuda distantei de peste 160 milioane kilometri dintre cele doua astre.Conform astrofizicienilor, tone de microparticule care contin energie circula non-stop in acest portal. Portalul se inchide de la sine la fiecare 8 minute !
“Fluxul respectiv este denumit FTE. Timp de 10 ani de zile, astronomi din intreaga lume s-au straduit sa-l descopere. Acum avem, in sfarsit, dovezile indelung cautate”, afirma David Sibeck, astrofizician in cadrul Goddard Space Flight Center.
De o buna bucata de timp, cercetatorii au stiut ca Soarele si Terra trebuie sa fie cumva conectate intre ele. Magnetosfera Terrei este incarcata cu particule solare care sosesc in preajma planetei noastre, aduse de vanturile solare.
In cadrul unui interval de 8 minute cele doua campuri magnetice, solar, respectiv terestru, se reunesc formand un portal prin care particulele solare ajung in interiorul campului magnetic al Terrei. Portalul ia forma unui cilindru gigantic cu diametrul egal cu cel al Terrei.
Cercetatorii nu au reusit inca sa explice de ce portalul se formeaza la fiecare 8 minute.
28.04.2009
22.9KB
Figura 2. Datorită atractiei gravitationale excercitată asupra pămantului de catre celelalte planete din sistemul solar, forma orbitei in jurul soarelui variaza de-a lungul timpului de la eliptica pana la aproape circulară, afectând distributia sezonieră a radiatiei solare in cele două emisfere. Aceste schimbari sunt concentrate in cicluri care au o durata medie de 100.000 si 413.000 de ani. Excentricitatea afectează clima pământului pentru ca atunci când orbita este mai circulară cantitatea de energie primită de la soare va fi mai mare decat in cazul unei orbite mai eliptice, iar clima va fi mai caldă.
28.04.2009
17.4KB
Pana in 2050, trebuie sa reducem radical emisia de dioxid de carbon pentru a preveni o schimbare climatica catastrofala.
Aceasta este concluzia unui raport intocmit de catre Institutul Worldwatch, care someaza marile organizatii internationale si guvernele de pe tot Globul sa ia masuri urgente pentru reducerea emisiei gazelor cu efect de sera. Chiar si o crestere a temperaturii globale de “numai” 2 grade Celsius pentru urmatorii 10 ani (fenomen pe care cel mai multi oameni de stiinta il dau ca sigur, tinand cont de nivelul global de CO2 din prezent) este inacceptabila si comporta riscuri uriase pentru sistemele naturale de pe Pamant, dezvaluie autorii. Incalzirea globala inca mai poate fi stopata, daca tehnologiile ecoprietenoase si un mod de viata mai eficient vor deveni subiecte prioritare in agenda politica, mass media si publica. Comentand pe marginea raportului, Ian Lowe, presedintele Fundatiei Australian Conservation, conchide ca: “Suntem in ceasul al 12-lea. Daca nu actionam cum trebuie in urmatorii 10 ani, impactul schimbarii globale va fi prea mare, coplesindu-ne capacitatea de a ne adapta si a raspunde in mod corespunzator”. Pana in 2010, cantitatea de CO2 absorbita trebuie sa o depaseasca pe aceea emisa, iar gazele cu efect de sera trebuie reduse drastic pana in 2050. Raportul, denumit “Starea Lumii 2009”, dezvaluie 10 schimbari-cheie care trebuie facute pentru a preveni catastrofa climatica care ne asteapta. Acestea includ planificarea pe termen lung, cooperarea globala si impunerea solutiilor inovatoare – de la designul mai eficient si econom al cladirilor, la surse alternative de energie. In decembrie 2009, reprezentanti ai guvernelor din 170 de tari se vor intalni la Londra pentru a semna o intelegere globala privind reducerea emisiei de CO2. “S-ar putea sa fie prea tarziu” spune Christopher Flavin, presedintele Institutului Worldwatch.
Sursa: BBC
28.04.2009
18.9KB
2
28.04.2009
9KB
“Schimbarea climei produsa de incalzirea globala va afecta negativ proviziile naturale de apa dulce ale comunitatilor traditionale care traiesc in Arctica”, afirma cercetatorul canadian Paul Budkewitsch, in cadrul unui simpozion climatic din Iqaluit, Canada.
“Zapada putina cazuta in lunile de iarna, ploile rare din lunile de vara combinate cu temperaturile in continua crestere, de la an la an, si cu vanturile puternice care cresc rata naturala a evaporarii, toate aceste aspecte au provocat ingrijorare cu privinta la viitorul rezervelor naturale de apa dulce din Arctica”, declara Paul Budkewitsch, climatolog in cadrul Nautral Resources Canada.
Studiile efectuate de acesta in cadrul rezervoarelor naturale de apa dulce din Iqaluit si Clyde River au evidentiat scaderi semnificative in ultimii 5 ani ale nivelului acviferelor si deopotriva a lacurilor cu apa dulce.
Sursa: CBC
28.04.2009
18.7KB
Nu a durat foarte mult pana cand lectia a fost invatata. Sursa adevaratei puteri nu vine din lucrurile materiale, ci din ceea ce mintea umana poate sa cunoasca, sa cuprinda, sa inteleaga. Prin urmare, puterea umana isi are sursa in cunoastere si tot de acolo ii vine si slabiciunea. Omul a savurat prima iesire in spatiu ca pe o victorie asupra necunoscutului in care s-a avantat, manat de drogul cunoasterii. Insa tot atunci, imensitatea acelui spatiu, l-a facut sa vada cat de mic este.
In prezent, stiinta si tehnologia ne dezvaluie noi si noi lumi, nebanuite pana de curand, sori imensi care se lupta cu intunericul in alte colturi intunecate ale galaxiei. Vi se pare ca Pamantul este urias in comparatie cu Mercur sau cu Pluto? Ce ati zice atunci de faptul ca Soarele noastru este doar un punct pe langa stelele rosii supergigantice ascunse de praful solar in imensitatea galaxiei sau de faptul ca daca doar una dintre ele ar fi situata in centrul sistemului nostru solar ar avea o dimensiune suficient de mare pentru a inghiti toate planetele pana la Jupiter sau chiar Saturn?
Cat de mult este foarte mult?
Astronomii utilizeaza termenii de raza solara si masa solara pentru a compara marimea si greutatea altor stele. O raza solara este echivalentul a 690 000 de kilometri, iar o masa solara se traduce in 2 x 1030 kilograme, altfel scris 2,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000. Diametrul soarelui este de 1.392×109 metri. Astronomii au incercat de nenumarate ori elaborarea unei liste a celor mai mari stele din galaxie, stabilita in functie de diametrul aproximativ al acestora, insa aceasta se transforma continuu, cunoscand in multe cazuri rasturnari dramatice de situatie, cauzate de noi descoperiri sau de variatii ale masuratorilor.
O astfel de lista adusa la zi, plaseaza steaua VY Canis Majoris in fruntea clasamentului cu un diametru mai mare de 1800 pana la 2100 de ori diametrul Soarelui din sistemul nostru solar, urmata de VV Cephei cu un diametru solar mai mare de 1600 pana la 1 900 de ori fata de cel al astrului zilei, in timp ce V354 Cephei si KW Sagitarii depasesc diametrul Soarelui de 1520 de ori, respectiv 1460 de ori.
28.04.2009
24.7KB
Pe 19 martie a fost înregistrată cea mai luminoasă explozie cosmică detectată vreodată de oameni, situată la jumatatea distanţei în timp şi spaţiu între noi şi Big Bang.
Pe 19 martie a fost înregistrată cea mai luminoasă explozie cosmică detectată vreodată de oameni, chiar în ziua în care deceda faimosul scriitor de SF, Arthur C. Clarke. Situată la jumatatea distanţei în spaţiu şi timp între noi şi momentul Big Bang-ului, explozia a fost înregistrată de satelitul SWIFT al NASA, dar se putea vedea şi cu ochiul liber, spune Yahoo News.
Explozie foarte intensă în Univers
Cea mai puternică explozie cosmică observată până acum. Sursa: NASA/Swift/Stefan Immler et al.
În stele, există forţa gravitaţională care trage toată materia spre centrul stelei şi există forţa de presiune spre exterior generată de energia eliberată în reacţiile fuziune nucleară. Când stele uriaşe îşi epuizează aceast combustibil nuclear, gravitaţia presează masa stelei în un volum foarte mic, creând stele de neutroni sau găuri negre. Înainte de aceasta însă, stelele emit particule cu viteze foarte mari, apropiate de cea a luminii, iar acestea emit lumină de mare energie, adică raze gama ("gamma ray bursts, sau GRB"). Se pare că unul din aceste fenomene misterioase a fost observat pe 19 martie.
Dar raze gama pot fi emise şi în alte fenomene, poate în coliziuni de două stele de neutroni, sau poate în un nou fenomen exotic încă nedescoperit. Pentru a înţelege exploziile de raze gama, a fost construit satelitul SWIFT decâtre o echipa internaţională de cercetători condusă de NASA. Din 20 noiembrie 2004, satelitul SWIFT se află pe o orbită joasă în jurul Pământului şi observă în medie o exploze gama pe zi.
În acea zi când a murit Arthur C. Clarke însă, au fost înregistrate patru asemenea explozii, dintre care cea mai puternică înregistrată până acum de omenire, numită GRB080319B (denumită astfel după gamma ray burst (GRB), anul 08, luna 03, ziua 19, al doilea (B) GRB pe acea zi).
28.04.2009
8KB
Soarele
Soarele, fara de care viata pe Pamant nu ar putea fi posibila, este in acelasi timp si cel mai mare corp ceresc, reprezentand singur un procent de 99.8 % din masa sistemului solar. Privita in trecut ca o stea mica si relativ lipsita de importanta, in prezent, se stie ca soarele este mai stralucitor decat alte 85% stele care intra in componenta galaxiei noastre, dintre care majoritatea sunt pitici rosii. Soarele orbiteaza centrul Caii Lactee la o distanta de aproximativ 26 000 sau 27 000 de ani-lumina de centrul galactic, indreptandu-se in general in directia lui Cygnus, si completand o miscare de revolutie in aproximativ 225 – 250 milioane de ani. Soarele este de 332 900 mai masiv decat Pamantul, iar temperatura nucleului sau atinge 15 milioane de grade Celsius, suficient cat sa sustina o fuziune termonucleara. Varsta sa a fost aproximata la 4.6 miliarde de ani. Suprafata solara este de 11 990 de ori mai mare decat cea a planetei noastre, volumul este echivalentul a 1 300 000 de pamanturi, in vreme ce masa sa este cat 332 946 de pamanturi.
28.04.2009
20.9KB
SEMNE MASCULINE SI SEMNE FEMININE
Dupa impartirea semnelor zodiacului in 4 grupe (cele 4 Triplicitati ale Elementelor) si apoi in 3 grupe (cele 3 Cruci ale Calitatilor), urmeaza firesc impartirea lor in 2 grupe, a cite 6 elemente: avem in Zodiac 6 semne Masculine si 6 semne Feminine. Ele alterneaza ca pozitie pe cerc, si deja le-am mai prezentat odata in episodul 13, "Masculin si Feminin", in care puneam in evidenta reflectarea Legii hermetice a Genului in Astrologie.
Deja am explicat caracteristicile lor generale, dar in acest episod o sa atrag atentia asupra unor corelatii importante cu celelalte concepte definite in episoadele precedente. Reiau pe scurt.
Semne Masculine:
Berbec, Gemeni, Leu, Balanta, Sagetator, Varsator
Semne Feminine:
Taur, Rac, Fecioara, Scorpion, Capricorn, Pesti.
Daca ne amintim cum erau asociate Semnele si Elementele, observam ca Semnele Masculine sunt exact Semnele de Foc si de Aer, in timp ce Semnele Feminine sunt chiar Semnele de Apa si de Pamint. Regasim astfel o asociere a Principiului Masculin cu Spiritul (Focul) si Intelectul (Aerul), si o asociere a Principiului Feminin cu Sufletul (Apa) si Materialul (Pamintul).
Triplicitatea de Foc formeaza pe Zodiac un triunghi echilateral, iar cea de Aer formeaza un alt triunghi echilateral, si aceste doua triunghiuri suprapuse alcatuiesc o stea cu 6 colturi a Semnelor Masculine, celebrul simbol al Stelei lui David. O alta Stea a lui David, rotita la 30 de grade fata de prima, este alcatuita din cele 6 Semne Feminine, in mod similar, prin suprapunerea triunghiurilor alcatuite de semnele din Triplicitatea de Apa, respectiv din cea de Pamint.
Simbolul clasic al Stelei lui David este si mai general, caci el este explicat de esoteristi ca fiind alcatuit din triunghiul masculin, cu virful in sus, si cel feminin, cu virful in jos. Este un simbol al perfectei armonii si intrepatrunderi dintre principiile Masculin si Feminin in Univers, asa cum la orientali simbolul Tai-Chi ilustreaza perfecta armonie dintre Yin si Yang, care sunt alte denumiri ale principiilor Feminin si Masculin. Tai-Chi este reprezentat ca un cerc impartit in doua zone, de
culori diferite - o culoare pentru Yin si alta pentru Yang. Ele nu sunt separate de un diametru al cercului, ci de un S perfect care taie cercul in doua zone simetrice fata de centrul lui. Iar in partea mai lata a fiecarei zone se afla un punct de culoare opusa, simbolizind faptul ca fiecare Principiu contine si germenul celuilalt, si ca ele nu pot exista unul fara altul.
Revenind la Zodiac, cele 6 semne Masculine alcatuiesc o stea a lui David din 2 triunghiuri suprapuse, si vorbind in termeni relativi, se poate aprecia ca Semnele de Aer sunt "mai feminine" decit cele de Foc, ele alcatuind componenta feminina a Stelei Masculine. Vom descoperi ca semnele de Foc sunt guvernate numai de planete Masculine, in timp ce semnele de Aer au ca guvernatori planete Feminine sau neutre. La fel, in steaua Semnelor Feminine, semnele de Apa sunt "mai masculine" decit cele de Pamint, ele alcatuind componenta masculina a Stelei Feminine, si vom constata, in aceasta idee, ca doua din semnele de Apa au ca guvernatori planete Masculine, iar doua dintre semnele de Pamint sunt guvernate de planete Feminine. Dar aceasta este tot o ilustrare a faptului ca principiile Masculin si Feminin se regasesc in toate lucrurile, si chiar daca avem diverse clasificari ale semnelor - in Masculine si Feminine, de pilda - aceasta nu inseamna ca trebuie sa le privim ca zone de separare absoluta a principiilor, fiindca ele se intrepatrund permanent si se transforma continuu unul intr-altul.
O alta interesanta corelatie este cu Calitatile Semnelor. Constatam ca in fiecare Cruce a Zodiacului exista 2 axe perpendiculare: una Masculina si una Feminina. De pilda, Crucea Fixa este alcatuita din Semnele Masculine ale Leului si Varsatorului, pe o axa (opuse intre ele pe cerc), si din Semnele Feminine ale Taurului si Scorpionului pe cealalta axa. Deoarece Calitatile sunt aspecte ale proceselor in derulare, rezulta din acest echilibru ca Semnele Masculine si Feminine au acelasi
potential pentru evolutie, si mai ales ca ele coopereaza constant si armonios in cadrul diferitelor etape ale proceselor vietii si transformarii.
Totusi, stim ca aspectul de 90 de grade (deci intre doua semne de aceeasi Calitate) este un aspect dificil si tensionat, fiind intotdeauna intre un semn Masculin si unul Feminin. Acest lucru se intimpla pentru ca omul are nevoie sa invete continuu sa armonizeze functionarea principiilor Masculin si Feminin in viata sa, si cu cit el le foloseste sau le manifesta mai dezechilibrat, cu atit cuadraturile reprezinta pentru el momente mai tensionate si schimbari mai dificile.
Tot din descrierea Crucilor vedem ca doua semne in opozitie sunt intotdeauna de acelasi gen, adica fie sunt amindoua Masculine, fie sunt Feminine, dar ele apartin de Triplicitati diferite. Aici tensiunea se produce in cadrul aceleiasi Stele a lui David, intre virfurile opuse ale celor doua triunghiuri, si din acest motiv poate cunoaste faze extreme - uneori opozitiile se dezvolta in conflicte ascutite, alteori ele pot duce la colaborari fructuoase. Depinde de felul in care este condusa vibratia respectiva catre implinire.
Cine conduce acest proces? Astrele predispun, dar omul dispune, este dictonul care ar trebui avut mereu in vedere. Doua persoane pot fi in opozitie perfecta, de pilda daca sunt nascute cu Soarele in grade perfect opuse pe Zodiac, sau cu alte planete importante in opozitie, si exista in relatia dintre ele o predispozitie catre tensiuni pe aceasta tema, dar lor le revine decizia de a amplifica aceste tensiuni, de a le folosi pentru a se respinge sau pentru a se lupta, dar si decizia de a se impaca si de a cauta forme de convietuire, de colaborare, sau cel putin de concurenta loiala.
Astrele nu te pot forta sa fii dusman cu nimeni, tu esti cel care alegi ce vrei sa fii fata de ceilalti.
28.04.2009
22.6KB
Omul a fost descris ca o specie iubitoare de lumina si caldura; alteori, a fost laudat ca o specie cu o imensa putere de adaptare. Iata, a venit vremea sa vedem cat de adevarata este prima afirmatie si cat de mult meritam laudele pentru cea de-a doua.
In acest articol
Cronica unei apocalipse anuntate
Ce se va intampla cu Terra?
Hrana viitorului
Foamea de energie
Doar cu tehnologia n-o sa izbutim
Cronica unei apocalipse anuntate
Inceput de veac pe planeta Pamant. Subiectul fierbinte (la propriu!): incalzirea globala. Nu numai ca toata lumea vorbeste despre ea. Toata lumea o traieste. O simtim, ne gandim la ea, ne temem de ea. Sfarsitul lumii si al civilizatiei umane, pe care-l profeteau stramosii nostri, care il vedeau ca pe o Apocalipsa brusca, violenta, o exploziva si brutala prabusire a lumii in sunetul asurzitor al celor 7 trambite, a devenit pentru noi o stingere lenta si treptata a vietii Pamantului, o disparitie inceata, dar inexorabila a toata faptura, pe planeta care ne-a iubit si ne-a crescut pana acum. Si toate acestea pentru ca Pamantul, dimpreuna cu toata atmosfera sa, devine din ce in ce mai cald. O incalzire cu 4 grade Celsius a climei la nivel planetarnu pare mare lucru - celor care traiesc in regiuni unde iarna incepe in septembrie si se termina in mai s-ar putea sa li se para chiar o schimbare agreabila - dar, din pacate, asta nu mai e o problema regionala, ci una globala. Iar o crestere de 4 grade C a temperaturilor medii la nivel global inseamna o prefacere catastrofala.
Dar de unde au aparut aceste 4 grade funeste care ne suna tot timpul in auz, ca o prevestire de dezastru? Celebrul deja Raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbari Climatice(IPCC) a avansat o cifra situata intre 2 si 6,4 grade Celsius. Daca luam ca baza de evaluare – asa cum au facut multi oameni de stiinta – o cifra mijlocie, ne trezim cu aceste 4 grade care, la o prima auzire, nu suna prea inspaimantator dar, judecate prin prisma efectelor, sunt. Pentru ca, la urma urmelor, efectele sunt cele care au importanta. Or, cresterea cu 4 grade a temperaturilor va avea niste consecinte de o amploare aproape de necrezut, cand te gandesti ca e vorba de doar 4 grade!, mai putin decat diferenta de la zi la noapte in climatul temperat. La urma urmei, am fost avertizati: Bob Watson, fostul presedinte al IPCC, ne-a prevenit ca trebuie sa ne pregatim pentru o incalzire de 4 grade.
28.04.2009
12.2KB
Seisme recente
28.04.2009
29.2KB
CONACUL WINCHESTER - CUIB DE FANTOME?
Intreaga poveste incepe in luna septembrie a anului 1839 odata cu nasterea unei fetite in familia Pardee. Fetita preia numele mamei Sarah pentru ca mai tarziu sa ajunga cea mai frumoasa fata din oras. Aceasta era primita cu bratele deschise la toate evenimentele din oras datorita talentului muzical pe care il avea dar si datorita multitudinii de limbi straine pe care le cunostea. Frumusetea ei, in ciuda faptului ca era o femeie foarte scunda, a fermecat de-a lungul timpului multe inimi. In acelasi timp cu Sarah, intr-o alta familie din oras, se dezvolta un tanar respectabil. Numele tanarului era William Wirt Winchester, singurul fiu al unui producator de camasi prosper. In anul 1857 el a fost cel care a preluat afacerea cu arme produse de catre Volcanic Repeater, aducandu-i impresionante schimbari si imbunatatiri. In mod evident noua tehnologie a produs valuri pe piata de armament, cu atat mai mult cu cat a fost lansat noul model - Pusca Henry, care avea o teava tubulara imediat deasupra butoiului cu pulbere. Intrucat era foarte usor de reincarcat si avea o viteza impresionanta de tragere, pusca Henry putea produce un foc la trei secunde. Aceasta a devenit arma favorita a nordicilor in timpul Razboiului Civil. Banii au inceput sa vina atunci cand Oliver Winchester a semnat nenumarate contracte cu guvernul. Acesta a reorganizat compania si i-a schimbat numele in Winchester Repeating Arms Company. Pe plan familial totul mergea bine, tanarul Wincester casatorindu-se cu Sarah Pardee, construind astfel o familie ideala. Patru ani mai tarziu, pe data de 15 iulie 1866, Sarah dadea nasterea primei lor fiice Annie Pardee Winchester. Bucuria de a avea un copil nu a durat mult, fiica Sarahei imbolnavindu-se si murind la doar o luna de la nastere. Sarah a fost atat de zdruncinata de eveniment incat s-a inchis in ea, ramanand blocata intre realitate si nebunie. I-au trebuit aproape 10 ani sa fie din nou ea, dar nu a mai avut niciodata copii. La putin timp dupa refacere si reintoarcerea la familie, o noua tragedie a lovit-o, William s-a imbolnavit de tuberculoza. Acesta a murit pe data de 7 martie 1881, in urma mortii sale Sarah mostenind 20 de milioane de dolari, 48.9% din activele companiei de armament si un venit de aproximativ 1000 de dolari pe zi, netaxabili pana in anul 1913. Averea castigata nu i-a alinat nicicum durerea. La scurt timp dupa moartea sotului sau, Sarei i sa sugerat sa vorbeasca cu un medium spiritist despre pierderile sale. Medium-ul i-a spus ca sotul ei este tot timpul langa ea si ca ii transmite ca familia lor e bantuita si ca in curand va muri si ea. Era vorba de un blestem ce luase nastere datorita faptului ca ei inventasera arma Winchester. Mii de oameni murisera din cauza acestei arme si spiritele acestora cautau acum razbunare. Sarah a fost deasemenea sfatuita sa paraseasca proprietatea din New Heaven si sa mearga spre apus. Sotul sau urma sa o calauzeasca in gasirea unei noi locuinte. Trebuie sa incepi o noua viata, ii transmitea acesta; trebuie sa construiesti o casa pentru tine si pentru spiritele care au suferit datorita acestei incredibile arme; sa nu te opresti niciodata din construit. Atata timp cat vei construi vei trai, daca te vei opri din construit vei muri. La scurt timp dupa aceasta sedinta de spiritism, Sarah a vandut casa din New Haven mutandu-se in California. Aceasta credea cu sfintenie ca va fi indrumata de sotul sau in alegerea locului in care sa construiasca noua locuinta, astfel nu s-a oprit din calatorit pana nu a ajuns in Santa Clara Valley in anul 1884. In aceasta localitate a gasit o casa in constructie care ii apartinea unui doctor. A negociat cu doctorul si l-a convins sa ii vanda casa ci cei 162 de acrii de pamant ce o inconjurau. Atunci a renuntat la orice plan de constructie si a inceput sa construiasca orice ii trecea prin minte. A angajat mesteri localnici pentru 36 de ani care au cinstruit si reconstruit, alterat si schimbat, demolat si construit ani de-a randul. Aceasta avea 22 de tamplari care lucrau tot timpul anului, 24 de ore pe zi. Sunetele ciocanelor si fierastraie rasunau toata ziua si intreaga noapte. Cand casa a ajuns sa aiba 26 de camere linia de tren a fost mutata mai aproape de casa pentru a inlesni transportul materialelor de constructie si a mobilei importate. Casa se ridica rapid, Sarah nu avea nici un plan de constructie, doar se intalnea in fiecare dimineata cu mesterii pentru a stabili ce se va construi in respectiva zi. Planurile zilnice erau de cele mai multe ori haotice dar prezentau cu siguranta o dorinta arzatoare de a construi. Cateodata totusi nu faceau lucrurile cum trebuie si atunci Sarah trebuia sa vina cu solutii rapide. Daca se construia o camera gresit reparau greseala construind o alta langa ea. Zilele, saptamanile si lunile treceau, casa se inalta. Camerele se alaturau altor camere si deveneau adevarate aripi ale noii locuinte, usile se alaturau ferestrelor, nivelurile se transformau in turnuri de sapte etaje. In casa erau deja trei lifturi si 47 de seminee. Erau nenumarate scari care duceau nicaieri; un semineu care se oprea la jumatatea tavanului, dulapuri care se deschideau in fata unor pereti goi, usi capcana, holuri cu doua iesiri, lampadare peste lampadare, usi care se deschideau inspre pajiste si mii de alte ciudatenii. Era evident ca Sarah era intrigata de numarul 13. Aproape toate ferestrele aveau 13 ochiuri de geam, peretii 13 fete, sera avea 13 cupole, multe dintre podele contineau 13 sectiuni; cateva dintre camere aveau 13 ferestre si fiecare dintre scari mai putin una avea 13 trepte. Singura exceptie era scara principala care, din motive arhitecturale avea 42 de trepte. In timp ce pentru noi toatea acestea pot fi doar semne de nebunie, totul avea un sens pentru Sarah. Astfel ea detinea controlul asupra spiritelor care veneau in casa cu scopuri neortodoxe. Aceste spirite, omorate de pustile Winchester puteau pune capat vietii doamnei Winchester. Casa a fost construita ca un labirint tocmai pentru a descuraja spiritele rele. Conacul a continuat sa se ridice pana in anul 1906, cand a ajuns la o inaltime de sapte etaje. Sarah a continuat sa se extinda, traind intr-o solitudine melancolica alturi de servitorii, muncitorii si fantomele sale. Se spune ca in noptile cand nu avea somn, cand nu vorbea cu spiritele in legatura cu planul arhitectural al casei, Sarah canta la pian. Conform legendei cantecul ei incanta trecatorii care se opreau la geamurile casei pentru a o asculta. Cea mai mare tragedie abatura vreodata asupra conacului a fost marele cutremur din San Francisco. In urma cutremurului Conacul Winchester aproape ca s-a prabusit. Ultimele 3 etaje ale acestuia s-au prabusit in gradina si n-au mai fost niciodata reconstruite. La cutremur, semineul din camera doamnei Sarah s-a prabusit, blocand-o pe aceasta in casa. In acel moment femeia a crezut ca a primit un semn de la spiritele nemultumite ca Sarah aproape terminase constructia. Atunci femeia s-a hotarat sa faca in fiecare camera de la etaj o usa spre exterior care de fapt sa duca spre un mare gol. Asfel spiritele care vroiau sa treaca dintr-o camera intr-alta s-ar fi pacalit si ar fi cazut pe pajistea din curte. La 83 de ani, intr-o noapte bantuita de fantome, doamna Winchester a decedat lasand averea sa nepoatei. Din pacate averea fusese cheltuita cu totul. Cat despre conac, acesta pare a fi bantuit pana in zilele noastre. Mii de evenimente ciudate au fost sesizate in conac. Mii de specialisti in fantome care au vizitat casa sunt convinsi ca spiritele inca mai bantuie. Se pare ca si spiritul doamnei Winchester are aceeasi soarta. In anii in care casa a fost deschisa publicului, angajatii si vizitatorii au avut experiente cu adevarat inspaimantatoare. In casa se aud pasi, usi trantire, voci misterioase, ferestrele se trantesc si se sparg singure, anumite zone ale casei sunt inghetare, luminile se misca ciudat, clantele se apasa singure.... Sa fie oare toate acestea simple povesti? Sa fie conacul Wincester cuibul fantomelor?
28.04.2009
15.6KB
Cutremur sau seism sunt termenii folosiţi pentru mişcările pământului, ce constau în vibraţii originate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibraţii rezultă din mişcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o activitate vulcanică.
În unele ţări, cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mişcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore şi seism sau mişcări seismice pentru cele care trec neobservate.
Scara seismologică a lui Richter este o scală logaritmică, care este folosită pentru a evalua intensitatea cutremurelor.
Cutremure puternice ce devin catastrofe naturale, pot distruge construcţii, clădiri, chiar localităţi întregi, provoacă alunecări de teren, chiar catastrofe naturale. Cutremurele submarine pot declanşa formarea de valuri uriaşe până la 30 de m înăţime atingând viteze neaşteptate (800 km/h), astfel în Oceanul Pacific (Tsunami) a produs pagube foarte mari materiale, cu pierderi de vieţi omeneşti. Ştiinţa care se ocupă cu studiul cutremurului (mişcărilor seismice) se numeşte seismologie.
CUTREMURELE DE PAMANT
Prin studiul cutremurelor, la observatoarele seismice răspândite pe glob, cu ajutorul unui aparat de înregistrare a cutremurului s-a constatat că aceste mişcări ale scoarţei pământului au un centru în adâncime de propagare circulară a undelor seismice. Punctul de la suprafaţă, (situat deasupra hipocentrului), în care se măsoară intensitatea cutremurului este numit epicentru. De aceea intensitatea cutremurului este definită nu numai de intensitatea şi direcţia de propagare a undelor, ci şi de profunzimea hipocentrului (adâncimi măsurate până la 700 km). Intensitatea cutremurului, măsurată în epicentru, va fi cu atât mai mare cu cât hipocentrul este mai aproape de suprafaţă. La un cutremur se pot deosebi mişcări orizontale, verticale şi de torsiune. În funcţie de cauzele care le produc, se deosebesc: cutremure tectonice, cutremure vulcanice şi cutremure de prăbuşire.
Aveti mai jos o harta a epicentrelor de pe glob 1963 - 1998
28.04.2009
18.8KB
Energii Necunoscute
Fizicieni, astronomi si matematicieni din intreaga lume se confrunta cu o dilema in explicarea ”rafalelor energetice cosmice” care bombardeaza Terra, si mai ales, zona Antarctidei. Ei il descriu ca pe un curent cosmic de protoni dar fenomenul inca nu este explicat. In termeni mai accesibili, s-a descoperit ca o energie necunoscuta asalteaza Pamantul. Aceasta energie ar putea contribui, sau chiar genera schimbarile climaterice, furtunile solare si chiar poluarea. Wayne Davidson vorbeste despre schimbarile in cromatica cerului deasupra Antartidei dupa o rafala de raze cosmice – ”Intregul orizont este aprins ca printr-un joc magic, ca si cum chiar mana lui Dumnezeu l-ar fi rascolit”. Dupa acest ”bombardament” a regiunii arctice, meteorologii din lumea intreaga s-au confruntat cu fenomene suprinzatoare – 225 km patrati din China au fost brusc invaluiti in cea mai densa ceata iar in Canada, Rusia, Marea Britanie, Germania si nordul S.U.A au fost semnalate rafale de vant extrem de violente. Mass-media popularizeaza foarte putin acest aspect, ignorandu-l pana la omiterea acestuia. Cercetatoarea Eun Suk Seo s-a hotarat sa studieze amanuntit acest fenomen inexplicabil, dar se pare ca NASA si celelalte institutii ultraputernice dar unelte sigure ale cartelurilor mondiale nu au de gand sa furnizeze prea curand informatii sigure in jurul acestui subiect, la fel cum a procedat Tony Blair cu Sir David King.
Calendarele Vechilor Civilizatii
Traditia Kalachakra afirma ca dupa 960 de ani de la revelarea invataturii secrete in Tibet (1027) ca veni o perioada de 25 de ani care va culmina cu Sfarsitul Timpului (1027+960+25=2012!). Traditia indienilor Hopi presupune ca va avea loc o ”triere” inainte de intrarea in Noul Veac. Alberto Ruz descoperea in 1952 mormantul regelui Pacal si basorelieful cu profetiile anului 2012. Vizionarul Jose Arguelles a fost primul care a talmacit cuvintele regelui mayas, care se presupune ca ar fi fost furat de niste civilizatii extraterestre si adus inapoi. S-au scris atit de multe despre mayasi (vezi confirmarea calendarului de catre Maurice Cotterell) asa ca vom mentiona doar faptul ca renumitul lor calendar se termina exact pe 21 (sau 22) decembrie 2012. Se stie ca acestia calculau date cosmice cu milioane de ani inaintea existentei lor. De ce se incheie la solstitiul de iarna din 2012?
Marea cruce de la Hendaye vorbeste si ea despre Sfarsitul Timpului. Jay Weidner afirma ca aceasta cruce a fost erectata de unul dintre supravietuitorii altanti si contine in ea informatii despre Marile Cicluri (Era de Aur, de Argint, de Bronz si de Fier – Kali Yuga). Noi ne aflam la finalul Erei de Fier si la sfarsitul ciclului de 25920 de ani. Scrierile antice mentioneaza ca anume in aceasta era magia neagra devine religie iar oamenii gasesc placerea in a-si controla si domina semenii si chiar planeta (Illuminatii Thanateros, Masoneria, OTO, Sionistii).
Constiinta Cosmica
Savantul Paul la Violette demonstreaza ca o data la 13000 de ani Centru Galaxiei trimite un val urias de energie. Ultima data aceasta s-a petrecut la sfarsitul erei glaciare.
Secretele anticilor germineaza in ideea ca centrul galactic este Constiinta Creatoare iar descoperirile fizicianului Shambala ne ghideaza prin energia sa ascunsa, noi doar trebuie sa pasim.
Terra si vecinii sai isi vor ajusta structura moleculara si se va crea un nou tip de lumina constanta, care nu va avea temperatura si nu va face umbra (Lumina Sfanta din Ierusalim?!).
Terra se roteste in jurul Soarelui in decurs de 1 an, dar Sistemul nostru solar el insusi se roteste in jurul galaxiei in aproximativ 24000-26000. Centrul galaxiei se afla-n constelatia Pleiadelor, la 400 de ani-lumina de noi. Centura fotonica incercuieste aceasta constelatie. Aceasta este formata din benzi de lumina care emana din centrul galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee. Se presupune ca din 1998 Soarele a intrat deja in Centura, iar Terra o va face in 2012…
Efecte ale transformarilor cosmice la care asistam vizeaza atmosferele planetelor Sistemului Solar :
- Jupiter a crescut de 2 ori si s-a format un tub de radiatie ionizata intre ea si satelitul Io
- Uranus si Neptun si-au schimbat polii si acum isi intensifica luminozitatea si campul magnetic
- Atmosfera Terrei se modifica, drept argument servind un nou gaz in atmosfera
- Marte prezinta semne de intensificare a campului magnetic
- Luna isi fabrica propria atmosfera, care se intinde pe 6000 de km.
Fara doar si poate, aceste schimbari se datoreaza apropierii sau poate deja, intrarii in Centura Fotonica. Plasma de la marginea Sistemului Solar straluceste acum de 10 ori mai puternic. Activitatea vulcanica a Terrei a crescut cu 500% din 1875 iar campul magnetic al Soarelui cu 230% din 1901 (asa ca, incalzire globala cauzata de om este o minciuna bine gandita).
28.04.2009
11.1KB
Un grup de cercetători conduşi de către Jun Nishimura, profesor asociat la KEK, au reuşit să evidenţieze pentru prima oară condiţiile din interiorul unei gauri neagre cu ajutorul unei simulări pe calculator utilizând teoria corzilor.
Grupul de cercetători au facut simulări numerice utilizând teoria corzilor, cu ajutorul căreia se poate descrie comportamentul particulelor elementare. Au confirmat pentru prima oară că în o gaură neagră energia depinde de temperatură la o anumită putere, acest comportament fiind prezis de calculele bazate pe teoria lui Hawking.
Rezultatul demonstrează că proprietăţile termodinamice ale găurilor negre, proprietăţi precum radiaţia Hawking, pot fi explicate de către o mulţime de corzi aflate în interiorul găurii negre, prezise de către teoria corzilor.
Găurile negre sunt obiecte astronomice prezise de teoria relativităţii generale a lui Einstein. Datorită puternicului câmp gravitaţional, spaţiu şi timpul sunt atât de puternic distorsionate, încât toată materia şi inclusiv lumina sunt atrase de către gaura neagră. În 1974 fizicianul britanic, Stephen Hawking a demonstrat că lumină şi particule sunt emise de către suprafaţa găurii negre, prin urmare aceasta devenind din ce în ce mai mică. Încă de pe atunci s-a presupus existenţa unei structuri în interiorul găurilor negre.
Cu toate acestea, nu s-a reuşit să se descrie starea interiorului unei găuri negre deoarece curbura spaţiu-timpului devine aşa de mare, încât teoria relativităţii generale nu mai este valabilă, fiind necesar a se lua în considerare fluctuaţii cuantice.
Pe de altă parte, în domeniul particulelor elementare, teoria corzilor a fost propusă pentru a unifica într-un mod consistent relativitatea generală cu mecanica cuantică. Teoria corzilor descrie toate particulelele elementare descoperite până acum ca şi corzi foarte scurte, care oscilează cu diferite frecvenţe, şi care se propagă în spaţiu-timp de 10 sau 11 dimensiuni. Astfel, în mod natural teoria corzilor prezice existenţa gravitonilor. Astfel, relativitatea generalizată, care explică gravitaţia, este extinsă natural la scala fizicii particulelor elementare. Întrebarea dacă teoria corzilor poate să descrie structura interioară a unei găuri negre a atras de ceva vreme atenţia fizicienilor teoreticieni din lumea întreagă.
Cercetatorii japonezi au stabilit o metodă care tratează eficient oscilaţia corzilor în funcţie de frecvenţa acestora.
Comportamentul termodinamic al corzilor ce se presupune că există în interiorul unei găuri negre a fost calculat după această metodă, utilizând un supercalculator "Hitachi SR11000 model K1".
Supercalculatorul Hitachi SR11000 model K1 a fost folosit pentru această simulare. A fost instalat la KEK în martie 2006. Are o putere de calcul de 2.15 milioane de milioane de calcule pe secundă.
Multă vreme s-a considerat că structura interioară a unei găuri negre poate fi dedusă numai din radiaţia Hawking emisă de suprafaţa găurii negre. Rezultatul acestei cercetări arată că misterioasele prorietăţi termodinamice ale găurilor negre pot fi explicate considerând că interiorul găurii negre găzduieşte o mulţime de corzi oscilante.
Cum vede un artist interiorul unei găuri negre ca o colecţie de corzi.
Punctele reprezintă energia mulţimii de corzi în funcţie de temperatură. Linia continuă reprezintă energia găurii negre în funcţie de temperatură, prezisă de teoria lui Hawking. Observăm că la temperaturi mici, cele două teorii cad de acord.
Este de aşteptat ca teoria corzilor să se dezvolte şi mai mult, jucând astfel un rol important în rezolvarea unor probleme interesante precum evaporarea găurilor negre, starea Univerului timpuriu şi a creaţiei tuturor lucrurilor. Acest rezultat a fost publicat în revista Physical Review Letters.
28.04.2009
19KB
Stelele ne par eterne, insa nu sunt. Se nasc si mor, iar acest ciclu dainuie de aproximativ treisprezece miliarde de ani. Simularile numerice ale Universului timpuriu au oferit primele indicii asupra perioadei aparitiei primelor stele, iar valorile obtinute sunt de 100-250 de milioane de ani de la Marea Explozie. Misiunea in spatiu WMAP a NASA, inceputa in 2001, a corectat aceasta limita si a stabilit o valoare de aproximativ 400 de milioane de ani.
28.04.2009
26.6KB
O noua inregistrare video confirma inca o data ceea ce multi dintre noi par sa stie demult: obiecte zburatoare neidentificate survoleaza din ce in ce mai des suprafata terestra. Dupa ce au fost observate in Rusia si America de Nord, a venit randul Turciei sa se numere printre tarile vizitate de aceste obiecte misterioase, care obsedeaza omenirea de cateva decenii.
Pentru prima data, aparitia unei farfurii zburatoare a fost inregistrata cu claritate timp de doua ore jumatate, devenind cea mai importanta filmare a unui OZN, fapt care a permis expertilor sa analizeze cu atentie si in detaliu aparitia misteriosului obiect.
Filmarea a fost efectuata de catre Yalcin Yalman, paznic de nopate, si nu este in totalitate intamplatoare, deoarce acesta sustine ca prezenta OZN-urilor fusese remarcata deja de cateva luni. Se pare ca in perioada mai - septembrie mai multi oameni au reclamat aparitia unor obiecte misterioase pe cerul Istanbulului, insa aceasta este singura filmare cunoscuta. Inregistratea a fost predata Centrului Stiintific de Cercetare ale OZN-urilor Sirius din Turcia, care a trecut imediat la intervievarea martorilor si analizarea filmului cadru cu cadru.
Concluzia acestora? Fimarea este 100% reala. Verdictul expertilor turci a fost validat si de cel al cercetatorilor britanici, care au analizat filmul ulterior. Insa surprizele nu se opresc aici. Unul dintre cei mai cunoscuti experti in domeniu, Haktan Akdogan, a facut o alta declaratie socanta: “Daca observam cu atentie cadrele filmate de aproape, vom distinge destul de clar prezenta entitatilor care se aflau inauntrul obiectului.” Acesta, impreuna cu ceilalti experti care au analizat inregistrarea de doua ore jumatate nu au nici un dubiu in privinta naturii obiectului zburator: “Imaginile filmate reprezinta obiecte structurate si nu sunt rezultatul unei falsificari, ale unor fenomene naturale, avioane sau corpuri astronomice. De asemenea, nu sunt rezultatul unei animatii computerizate. Este timpul ca guvernele internationale sa recunoasca existenta OZN-urilor. Imaginile captate vor avea un impact enorm asupra intregii lumi, deoarece reprezinta cele mai importante imagini ale unui OZN.
Inregistrarea va fi prezentata integral in premiera in cadrul conferintei anuale UFO Data Magazine, care are loc in Pontefract, West Yorks, Marea Britanie, in data de 25 octombrie 2008.
Sursa: Daily Telegraph
Oct-23-2008
28.04.2009
11KB
Figura 3. Oblicitatea, sau inclinatia planului axial (stanga) variaza intre 22.1o si 24.5o (in prezent se afla la 23.5o) cu o periodicitate de ~40.000 de ani si are efectul cel mai pronuntat in distributia energiei la latitudini mari. O inclinare mai accentuată a orbitei va produce contraste sezoniere mai pronuntate (veri mai calde si ierni mai reci) in timp ce un unghi mic al orbitei va determina veri mai racoroase si ierni mai blande. Precesia echinoctiilor si solstitiilor in jurul orbitei (dreapta) afectează perioada din an in care Pământul se afla cel mai departe (afelion) si mai aproape (perihelion) de soare si se schimba cu o periodicitate de 19,000 si 23,000 de ani. Atunci can afelionul se produce in timpul verii, calotele glaciare vor putea sa se formeze datorită temperaturilor mai scazute, iar cand afelionul are loc in timpul iernii (cum este cazul in prezent) verile vor fi mai calde iar calotele glaciare nu vor putea creste.
Deşi acceptată de marea majoritate a comunităţii ştiiţifice, teoria lui Milankovič nu poate explica toate trăsăturile observate în arhivele geologice. Prin urmare, în ultimii ani au apărut teorii alternative care fie modifică diferite aspecte ale acestei teorii, fie propun mecanisme complet diferite pentru apariţia si dispariţia perioadelor glaciare. Despre acestea, însă, poate într-un articol viitor.
Schimbările climatice si gazele de seră
Pe lângă configuraţia orbitală, doi factori adiţionali pot afecta in mod fundamental balanţa energetică a pământului: (1) modificarea fractiei de energie solară reflectată de Pământ (albedo) indusă, de exemplu, de schimbarea concentraţiei de aerosoli din atmosferă sau a tipului de vegetaţie; (2) alterarea cantităţii de energie reflectată inapoi spre Pământ de către atmosferă (de exemplu prin schimbarea concentratiei gazelor de seră). Societatea umana are capacitatea de a influenta acesti factori, de exemplu, prin inlocuirea pădurilor cu culturi agricole sau prin arderea combustibililor fosili.
În prezent, principalul motiv de ingrijorare vis-ŕ-vis de schimbarile climatice este concentratia ridicată a CO2-ului si a altor gaze de seră. Acestea au atins nivele fară precedent, cel putin in ultimii 800.000 de ani (Fig. 4), perioadă pentru care avem date precise culese din carotele de gheată din Antarctica.
28.04.2009
61.4KB
1
28.04.2009
15.8KB
Oricat ar parea de socant un asemenea titlu, el nu se vrea a fi senzationalist, cu orice pret, ci reflecta o realitate pe care oamenii de stiinta incearca sa o inteleaga si sa o stapaneasca: posibilitatea de a-i intoarce la viata pe pacientii declarati „decedati” din punct de vedere clinic. Noua stiinta a resuscitarii ar putea schimba, prin urmare, radical modul in care medicii gandesc, in privinta atacurilor cerebrale sau cardiace, ca si viziunea asupra mortii insasi.
Imaginati-va ca cineva tocmai a suferit un atac de cord. Organele sale sunt intacte, nu a pierdut deloc sange, dar inima sa a incetat sa mai bata - definitia „mortii clinice” si creierul si-a intrerupt functionarea, spre a conserva oxigenul. Dar este oare persoana respectiva decedata cu adevarat? Pana in urma cu cativa ani, cand doctorul Sherwin Nuland scria best-seller-ul „Cum murim?”, raspunsul la aceasta intrebare era pozitiv - anume ca moartea se instaleaza deoarece tesuturile cerebrale si cele cardiace suferisera avarii ireparabile, din cauza lipsei de oxigen.
Se considera ca procesul se instaleaza dupa patru sau cinci minute de la oprirea batailor inimii. Daca in acest timp, pacientului nu i se aplica resuscitarea cardiopulmonara, deci muschiul cardiac nu este rapid repus in functiune, sansele de recuperare sunt minime. Toata aceasta teorie a fost insa pusa sub semnul intrebarii de cercetatorii de la Universitatea Pennsylvania, condusi de dr. Lance Becker. Studiind sub lupa microscopului celulele cardiace private de oxigen, ei au observat ca acestea, chiar in absenta aportului de sange, nu mureau decat dupa cateva ore! Dar, se punea intrebarea, daca aceste celule sunt vii, de ce doctorii nu mai pot readuce la viata un om care a fost declarat mort de o ora? Specialistii au ajuns la o concluzie socanta in aceasta privinta: private de oxigen pentru mai mult de cinci minute, celulele mor instantaneu tocmai atunci cand fluxul de oxigen este reluat!
Moartea clinica ar putea dura ore intregi!
Pentru a evita aceasta situatie nedorita, medicii incearca acum sa deschida noi frontiere in domeniul resuscitarii cardiace, elaborand o metoda care ar putea fi numita „tratarea mortilor”. Ei spera ca investigarea mai atenta a proceselor misterioase produse in interiorul celulei umane, mai precis la nivel mitocondrial, unde combustibilul celular este oxidat, pentru a asigura energie, sa ii ajute sa inteleaga si sa incetineasca procesul trecerii de la viata la moarte, astfel incat pacientii sa-si poata reveni pe deplin chiar si dupa ce s-au aflat ore intregi in starea de moarte clinica.
„Mitocondriile controleaza procesul numit apoptoza, moartea programata a celulelor anormale, principalul mod de aparare a organismului impotriva cancerului. Se pare ca mecanismul de supraveghere celulara nu poate face diferentierea intre o celula canceroasa si una reperfuzata cu oxigen. Ceea ce incercam noi sa aflam este ce anume declanseaza procesul care face ca, chiar si dupa reaprovizionarea cu oxigen, celula sa moara totusi. Daca vom reusi sa oprim acest proces, vom putea da mai multe sanse de supravietuire victimelor accidentelor cardiace si cerebrale”, spune Becker.
Totodata, aceste cercetari i-au determinat pe medici sa schimbe radical abordarea, in privinta tehnicilor de resuscitare: scopul ar fi in primul rand reducerea aportului brusc si masiv de oxigen, care, asa cum am vazut, mai mult dauneaza, apoi incetinirea metabolismului si echilibrarea chimiei sangvine in vederea unei reperfuzionari gradate si sigure.
28.04.2009
8.4KB
8. Scorpionul (Scorpio)
28.04.2009
1KB
9. Sagetatorul (Sagittarius)
28.04.2009
0.9KB
Inversarea Polilor Magnetici
Se vehiculeaza ideea inversarii polilor magnetici ai Terrei in jurul anului 2012. Si acest lucru nu este nici pe departe strain stiintei. Multi dintre geologi demonstreaza ca Terra a avut polii inversati cu ceva timp in urma folosindu-se de magnetizarea rocilor vulcanice, care au o polarizare inversa cu cea a campului magnetic actual. Numeroase cercetari independente de cele care vizeaza direct inversarea polilor o confirma prin aportul dovezilor. Alaska se pare ca avea o clima tropicala inainte, paleobotanistul Jack Wolfe spune si pune acest lucru pe seama axei de rotatie a Terrei, care nu era atit de inclinata spre Soare. Gauthier Hulot afirma ca in zona Atlanticului de Sud, campul magnetic este cu 30% mai slab decat in restul planetei. Robert Ballard vorbeste despre realinierea particulelor de fier dintr-o zona din Austalia, confirmand ca aproximativ cu 30000 de ani in urma campul magnetic de acolo era orientat spre sud (vezile Noile Teorii – Edgar Cayce).
Satelitul danez Oersted a identificat un loc de flux magnetic, la cativa kilometri sub punctul sudic extrem al continentului african. Acolo busola se roteste brusc cu 180 de grade si arata Nordul spre Sud. O alta zona de flux magnetic este chiar Polul Nord, unde acul magnetic arata spre centrul Terrei! Peter Olson sustine ca inversarea este inevitabila. Campul magnetic al planetei este rezultatul procesului de frecare intre straturile nucleului sau. Energia mecanica a Terrei se converteste in electromagnetism. Schimbarea polilor produce schimbarea liniilor de camp magnetic iar asta se va face resimtita in telecomunicatii, transmisiile radio si aviatie. Avioanele vor gresi aeropoartele iar navele vor ajunge pe alte continente! Animalele care migreaza vor fi bulversate si incurcate din itinerariile lor anuale. Insa, cea mai importanta schimbare pentru om va fi cea a climei. Zonele fertile s-ar putea desertiza in urmatorii ani iar nivelul oceanului va creste.
In 2004, la jocurile olimpice de la Atena, dintre cei 850 de porumbei trimisi de la Arad, inapoi s-au intors doar 50. Caz unic pentru un columbofil de 40 de ani, Radu Dragan. In Suedia, numerosi “porumbei de curse” au disparut. In Idaho, S.U.A, s-a pierdut o intreaga specie de pelicani iar in California de Nord au disparut vestitii pelicani bruni. In Dakota de Nord, primirea pelicanilor in rezerve se face de aproximativ 200 de ani. In 2005, 28000 de pelicani s-au ratacit. Animalele nu sunt ghidate de emotii in calatoriile lor si nici de bani. Sunt calauzite de liniile campului magnetic.
Scanari ale Pamantului au aratat ca sub Sahara exista o vasta retea de albii ale unor puternice rauri, cu multi afluenti. Acestea curgeau in sens opus Nilului si isi aveau originea in zonele muntoase din partea de nord-est a Africii, de mult disparute. Geologii, condusi de aceasta radiografiere efectuata din cosmos, au descoperit ulterior in Sahara ramasite ale unei civilizatii infloritoare.
Un al 13-lea semn zodiacal, aparut din cauza unor mici devieri de la traiectoria Pamantului in miscarea sa de rotatie in jurul Soarelui, a fost descoperit de un astronom din Australia, transmite Reuters.
Pamantul nu se invarte in jurul propriei axe ca un balon perfect sferic, ci mai degraba ca un titirez, pentru ca atractiile manifestate de Soare si Luna asupra Terrei nu sunt uniforme. "Pe scurt, Soarele a deviat putin de la traiectoria pe care o avea in urma cu 3.000 de ani, cand a luat nastere astrologia", a declarat John Shobbrook, director al observatorului Siding Spring al Universitatii Nationale din Australia.
Semnul zodiacal se numeste Ophiuchus sau Purtatorul de Serpi si cade in perioada 30 noiembrie - 18 decembrie, intre zodia Scorpionului si cea a Sagetatorului.
Semnul, reprezentat de niste serpi incolaciti utilizati de medici, a fost remarcat de Ptolemeu, parintele clasic al astronomiei, care l-a inscris printre alte 48 de semne in catalogul sau de astronomie "Almagest". Shobbrok a calculat ca in prezent exista o deviere de 30 de grade intre Soare si Pamant ceea ce inseamna ca aceasta constelatie poate avea statut de semn zodiacal si poate fi inclusa in banda zodiacala inventata de babilonieni in urma cu 3000 de ani, informeaza Shobbrook.
Sa intrebi pe cineva ce zodie este, poate fi un inceput de conversatie. Inainte sa pui aceasta intrebare, gandeste-te ca semnul tau zodiacal corespunde pozitiei relative a soarelui in constelatie, de acum 2200 de ani.
Constalatiile zodiilor
Pozitia soarelui ce se invarte in jurul Pamantului, trece prin constelatiile zodiilor Berebec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator si Pesti. Semnul zodiacal este determinat de constelatia in care s-a aflat soarele in ziua in care te-ai nascut.
Astronomii au observat ca soarele calatoreste prin toate zodiile in decursul unui an, stand cam o luna in fiecare zodie. Fenomenul numit precedenta a alterat pozitia constelatiilor pe care le cunoastem azi.
Dupa toate datele si schemele de astronomie si calculele astrologice reiese ca actualele semne zodiacale au suferit modificari, transformari sau cum vreti sa le spuneti, dar nu mai sunt intre datele lunare pe care le cunoasteati. Interesant este faptul ca s-a gasit o noua zodie dupa Scorpion, zodia Ophiuchus sau Serpentaurus, de care nu stiai.
Carpricorn - 20 ianuarie - 16 februarie
Varsator - 16 februarie- 11 martie
Pesti - 11 martie - 18 aprilie
Berbec - 18 aprilie - 13 mai
Taur - 13 mai - 21 iunie
Gemeni - 21 iunie - 20 iulie
Rac - 20 iulie - 10 august
Leu - 10 august - 16 septembrie
Fecioara - 16 septembrie - 30 octombrie
Balanta - 30 octombrie - 23 noiembrie
Scorpion - 23 noiembrie - 29 noiembrie
Ophiuchus - 29 noiembrie - 17 decembrie
Sagetator - 17 decembrie - 20 ianuarie.
28.04.2009
35.2KB
Jupiter
Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru solar, fiind in acelasi timp de doua ori si jumatate mai masiva decat toate celelalte planete ale sistemului luate la un loc. Apartinand grupului uriasilor gazosi, Jupiter are un diametru de 142 984 kilometri la ecuator si o densitate de 1 326 g/cm3. Diametrul planetei este de 11 ori mai mare, iar volumul este echivalentul a 1 317 de pamanturi, facand ca acesta din urma sa para un pitic pe langa gigantul gazos.
28.04.2009
23.4KB
Statii monitorizare seismica
28.04.2009
27KB
Satelitul american WMAP a dat publicităţii săptămâna aceasta cele mai recente şi mai precise rezultate ale compoziţiei Universului actual şi a Universului timpuriu, bazat pe 5 ani de colectare de date.
În 2006 s-a acordat premiul Nobel pentru fizică pentru satelitul Cobe de la NASA care în 1992 a confirmat teoria Big Bangului cu privire la evoluţia Universului. În 2001 a fost lansat satelitul WMAP tot de la NASA care a confirmat rezultatele satelitului Cobe oferind rezultate încă şi mai precise. După cinci ani de colectare de date experimentale, rezultate încă şi mai precise au fost anunţate săptămâna aceasta de echipa de cercetare WMAP. Fotografia aceasta oferită publicului de către NASA şi de echipa WMAP prezintă care este compoziţia de masă şi energie a Universului actual şi a Universului timpuriu, adică de când Universul avea vârsta doar de aproximativ 380.000 de ani, adică acum aproximativ 13.7 miliarde de ani.
28.04.2009
19.9KB
3. Gemenii (Gemini)
28.04.2009
1.1KB
Profetia este o probabilitate, o intelegere a ceea ce s-ar putea petrece, in cazul in care cursul evenimentelor ar continua sa se desfasoare ca in prezent. Pentru unii care au ales deja un drum gresit, profetia devine o ştampila pe vesnicie, iar pentru cei care pasesc semeti pe calea adevarului, profetia devine cel mai bland ghid. Momentul 2012 este un moment critic, chiar daca multi afirma ca nu este decat o reeditare a ceea ce s-a petrecut in 2000, un joc pentru a tulbura mintile si a distrage de la ”realitate”. Omul nu a creat miturile ci el a fost creat de ele. Ceea ce este real nu este neaparat si palpabil. Cat de real este pentru un iepure un camp plin de varza daca el n-a iesit niciodata din inchisoarea bine amenajata de Om? Putem ignora o multime de lucruri care nu trec schisma din mintea putreda de azi dintre real/ireal dar nu putem ignora propriile sentimente interioare. Infloritoarele societati de la care ne-au ramas doar tablite de lut si straturi de carbon ne-au avertizat sau ne-au speriat?
Schimbarile Climei
Nu putem ignora ceea ce ne inconjoara. Poti sa sustii ca nu te doare un picior, atunci cand ti-l rupi? Pamantul nu trebuie privit doar ca pe un urias loc care de abia asteapta sa inghita bombele noastre nucleare si sa ne tina in spate cladirile care se inmultesc sporadic. El este o Fiinta, care resimte nu schimbarile fizice ale celor pe care ii adaposteste, ci modificarile interne, energetice. Clima este agentul care a sedimentat si diferentiat locurile fertile pentru dezvoltarea omului, apa fiind elementul esential. Chiar daca putini sunt constienti, pe glob exista deja probleme cu apa potabila. Aproximativ 2 miliarde de oameni traiesc in tari care au probleme cu apa. Lipsa apei potabile va declansa in viitor o serie de razboaie, deoarece populatia din zonele secetoase va migra masiv inspre cele fertile. Consecintele secetelor, bolilor, foametei vor fi de ordin demografic si vor genera ulterior presiunui si conflicte de toate ordinele - culturale, economice, politice.
In 6 ani, Polul Nord s-a retras cu 460 de km, dar nimeni nu da atentie acestui lucru. Dezghetul celor doua portiuni Larsen A si Larsen B poate duce in orice clipa la ruperea de continent a uriasului Ross’s Shelf, topirea caruia ar insemna cresterea nivelului Oceanului Planetar cu 6 metri. Se pare ca au existat 550 de ani de racire climatica a globului (1300-1850) care nu poate fi explicata de oamenii de stiinta. Perioada 1300-1347 a fost una in care pe Terra nu a cazut nicio picatura de ploaie! Oamenii de stiinta sustin ca Gulf Streamul s-a incetinit si a cauzat un efect considerabil in clima mondiala. Ultima oprire a Gulf Streamului a fost acum 8200 de ani cand nordul Europei a fost acoperit de o gheata de 800 de metri iar estul Americii si Anglia au avut o clima similara cu cea a Siberiei. Iar aceasta mica glaciatiune a durat aproximativ cam 100 de ani!
Guvernul american este deja constient de schimbarile iminente si a ordonat constructia unui zid intre S.U.A si Mexic. Cu toate acestea, omul incearca sa conduca el clima. Emil Strainu sustine ca ceea ce s-a petrecut in Oceanul Indian poate fi descris ca un seism artificial scapat de sub control. US Army se pare ca a fost avertizat din timp de valul urias, baza navala americana de pe insula Diego Garcia a putut avertiza populatia de pericolul imininent, dar nu a facut-o. Putem presupune ca toate acestea sunt o urmare a unui razboi climateric – HAARP (planurile acestuia s-au realizat dupa schitele geniului Nikola Tesla).
28.04.2009
14.8KB
Procedurile de fertilizare in vitro au inca multe necunoscute si implica riscuri serioase. Tot stiinta va fi insa capabila sa reduca aceste riscuri, dupa cum demonstreaza epocala descoperire facuta la clinica de fertilizare Mio, din Japonia. Cercetatorii niponi au pus la punct o tehnica de fotografiere a proceselor ce au loc in interiorul ovulului, imediat dupa fecundare.
Cu ajutorul unei camere digitale atasate la microscop si a unui program de computer special realizat, s-a reusit realizarea de fotografii ale embrionilor fertilizati, la fiecare doua minute. Cand au atins temperatura camerei, embrionii au colapsat, divizand celulele progenitoare – cele care contin materialul genetic fundamental al organismului – in doua.
Aceasta miscare a facut ca acelasi material genetic sa fie impartit in doua, la partile opuse ale embrionului. In cele din urma, din cele doua parti se vor forma doi fetusi distincti. Spre uimirea generala, camerele de luat vederi au surprins in doua randuri momentul „colapsului”, care s-a dovedit total diferit de ce isi imaginau pana acum medicii si specialistii in fertilizarea artificiala, referitor la procesul aparitiei fetusilor gemelari.
„Este o descoperire magnifica, pentru ca explica modul in care apar gemenii, spune dr. Soren Ziebe, expert in tehnicile de fecundare in vitro la Universitatea Copenhaga. Pana acum, presupuneam ca embrionul iese din carapacea sa, pentru a adera la uter si in acel moment se sparge in doua. Acest experiment a demonstrat ca diviziunea are loc mult mai devreme si ca atunci cand adera la uter, fetusii sunt deja formati separat”.
Descoperirea este de o importanta capitala, intrucat va putea imbunatati, in mod indirect, o serie intreaga de tehnici de reproducere artificiala. Dupa cum se stie, daca la nasterile normale doar 3 femei din 1000 nasc gemeni, in cazul fertilizarii in vitro, numarul este in medie de sapte ori mai ridicat. Si tinand seama de greutatile pe care aceste femei le vor avea pentru a duce la bun sfarsit o sarcina gemelara, este lesne de inteles de ce savantii incearca sa reduca numarul acestor nasteri, ce reprezinta un risc sporit atat pentru sanatatea mamei cat si a fetusilor.
Payne considera ca, urmand aceasta cale, doctorii viitorului vor putea pune la punct un test prin care sa prevada care dintre embrioni sunt mai predispusi sa genereze gemeni identici. Acesti embrioni vor putea fi astfel eliminati, in favoarea unor producatori de sarcini normale.
28.04.2009
6KB
1. Berbecul (Aries)
28.04.2009
1KB
De mii de ani, Pamântul constituie ceea ce s-ar putea numi un „dipol magnetic” aproape perfect, liniile de câmp magnetic terestru intrând prin Polul Nord si iesind prin Polul Sud. De câtva timp insa, situatia s-a schimbat iar pe de alta parte, câmpul magnetic pare sa devina tot mai instabil si mai slab, pe masura ce polii au inceput sa-si schimbe pozitia. Geofizicienii au stabilit ca, la ora actuala, in regiunea dintre Africa si America de Sud, câmpul magnetic este cu 30% mai slab decât in restul planetei. Acest lucru ii determina pe oamenii de stiinta sa avanseze ipoteza ca planeta va trece, in perioada ce urmeaza, printr-o inversare a polilor, cu consecinte grave asupra vietii pe Pamânt.
Din ce cauza se petrece acest fenomen? Simularile efectuate pe calculator au demonstrat ca miezul metalic lichid din interiorul Terrei, aflat intr-o permanenta miscare, are tendinta, o data la câteva mii de ani, sa se miste in directie opusa celei normale, dând nastere astfel unor curenti magnetici care se opun câmpului magnetic principal, cresc treptat in intensitate si ajung in cele din urma sa-l depaseasca. Astfel se produce inversarea polilor magnetici ai Pamântului, inversare insotita de diminuarea câmpului magnetic terestru. Analizele geologice au demonstrat ca in istoria planetei au avut loc de multe ori asemenea fenomene, cel mai recent acum 13.000 de ani. Ca inversarea polilor a inceput deja o demonstreaza si extinderea aurorei polare, observabila in urma cu câteva decenii doar la Polul Sud.
„Lantul slabiciunilor”
Ceea ce este mai grav e faptul ca, intotdeauna, acest fenomen atrage dupa sine o crestere a activitatii vulcanice si seismice. De altfel, statisticile demonstreaza ca activitatea vulcanica a crescut, in ultimele trei decenii, de aproape patru ori, iar numarul dezastrelor naturale survenite intre 1963 si 1993 a crescut de asemenea, fata de perioada precedenta, cu 410%! Savantii cred ca este un veritabil „lant al slabiciunilor”, inversarea polilor ducând la o stimulare a activitatii vulcanice si seismice, iar eruptiile si cutremurele tot mai puternice, la grabirea „alunecarii” polilor.
Asa s-ar explica devastatoarele seisme produse in Asia, in ultimii ani, care au deplasat cu zeci de metri insule intregi. Analizând o serie de sedimente stravechi gasite in arhipelagul norvegian Svalbard, o echipa de cercetatori de la Universitatea Princeton, condusa de prof. Adam Maloof, a ajuns la concluzia ca o asemenea schimbare a avut loc si in urma cu 800 milioane de ani. Atunci s-a produs o masiva miscare de „translatie” a continentelor, care au ajuns sa aiba o pozitie aproximativ similara celei din zilele noastre. Sa asistam oare la o noua rasturnare a Pamântului cu susul in jos, schimbare ce va avea, fara indoiala, consecinte dramatice, in anii ce vin?
28.04.2009
9.5KB
Tabelul de corespondenţe ne va ajuta să realizăm o sinteză comparativă între semnele zodiacale planete, elemente etc
28.04.2009
54.9KB
Cercetatorii afirma ca desi numeroasa piramide si monumente stravechi au fost scoase la iveala pana in prezent, peste 90% dintre cele care exista in realitate nu au fost descoperite.
Sursa:Histories-Mysteries
Foto. Maxim Yakovenco